Zalando și DIPLOMA Show anunță concursul de stil „Fii the Main Character”

Zalando, cea mai importantă platformă europeană de modă și lifestyle, anunță un parteneriat local cu Festivalul DIPLOMA Show, cel mai mare festival dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri. Împreună, cele două branduri pun în prim-plan puterea stilului personal și a creativității locale, transformând-o într-o adevărată scenă pentru exprimare liberă.
În centrul acestei colaborări se află concursul de stil „Fii the Main Character”, o invitație deschisă la nivel național pentru toți pasionații de modă din România. Participanții sunt provocați să intre în lumina reflectoarelor și să împărtășească pe platforma Instagram ținutele lor de toamnă care îi fac să se simtă vedetele propriei povești.
Autorii celor mai originale și îndrăznețe look-uri, selectați de un juriu format din Alina Gavrilă Borțun (Director de Creație Gavrilă&Asociații și Gavrilă Fashion Tellers), Kayla Parker (Style Creator Programme Manager, Zalando) și Dana Rogoz (Actriță și Creatoare de Conținut), vor fi recompensați cu premii exclusive, printre care o invitație de a se alătura Zalando Style Creator Program și vouchere Zalando.
Detalii concurs:
- Cum participi: postează pe Instagram o fotografie sau un video cu outfitul tău, urmărește și etichetează vizibil @zalando și @diplomashow și folosește descrierea ‘‘Ce să port toamna asta ca să fiu the Main Character?” și hashtag-urile #Cesaport #Zalando #MainCharacterZalando
- Perioada concursului: 26 septembrie – 9 octombrie
- Juriu: Alina Gavrilă Borțun (Director de Creație Gavrilă&Asociații și Gavrilă Fashion Tellers), Kayla Parker (Style Creator Programme Manager, Zalando) și Dana Rogoz (Actriță și Creatoare de Conținut)
- Premii: vouchere Zalando în valoare de 1000 RON, invitație de a te alătura Zalando Style Creator Program, plus invitații la un eveniment exclusivist Zalando
- Anunțarea câștigătorilor: 12 octombrie
Concursul „Fii the Main Character” este deschis tuturor persoanelor de peste 18 ani care locuiesc în România.
Pentru regulamentul complet al concursului, accesați Regulament_Fii the Main Character_Diploma Show x Zalando.pdf.
***
Despre Zalando Style Creator Program
Zalando Style Creator Program este o platformă dinamică, creată pentru a conecta creatorii de conținut și influencerii de modă cu o comunitate extinsă și activă din întreaga Europă. Lansat în 2021, programul a reunit peste 35.000 de look-uri unice, consolidându-și rolul în a inspira prin modă și în a construi un spațiu de comunitate pentru creatori.
Programul le oferă creatorilor o modalitate directă de a-și prezenta stilul distinct, iar urmăritorii lor pot achiziționa look-urile direct din feed-ul personalizat. Pe lângă expunerea amplă, membrii Style Creator Program beneficiază de avantaje precum plăți lunare, oportunități de colaborare cu branduri de top și acces la beneficii exclusive ale comunității, inclusiv masterclass-uri. Misiunea de bază a programului este de a susține povești autentice și de a promova diversitatea, incluziunea și exprimarea de sine prin limbajul modei.