Interviu Un-hidden Romania cu Irina Mocanu [Graffete] by feeder.ro
Irina Mocanu lucrează și locuiește în București, unde creează și experimentează în multiple arii precum ilustrație, animație, design de produs sau street art. Este o persoană care „vorbește mai bine prin vizual”, abordând în lucrările ei un spectru larg de teme și tehnici care interacționează direct cu privitorul. Ca designer, Irina Mocanu a realizat proiectul LumiLuna, care aduce luna în casa oamenilor într-un mod plăcut și util.
Împreună cu Sandy Bălășoiu formează Graffete, un crew feminin de street art care ilustrează idei creative în spațiul public. Anul trecut, au fost implicate în proiectul amunoras.ro în cadrul Street Delivery București. Harta Un-hidden Romania indexează câteva dintre lucrările realizate de Irina Mocanu, iar în curând avem ocazia să vedem procesul ei de lucru, pas cu pas.
Participă la următorul episod feeder sound LIVE ? streaming cu Piktor (dj set) și Irirna Mocanu (live painting), în cadrul petrecerii de închidere a festivalului DIPLOMA, Sâmbătă începând cu ora 18:00.
feeder.ro: Salutări, Irina. Explorezi multiple arii creative – ilustrație, animație, design de produs, street art. Spune-ne ce înseamnă pentru tine creativitatea, cum îți menții curiozitatea și ce vrei să faci nou în 2020 atât pe plan artistic, cât și personal.
Irina Mocanu: Salut! Explorez, într-adevăr, diferite arii complementare, este o atitudine din punctul meu de vedere necesară în freelancing – mă ajută să mă dezvolt, să mă mențin ocupată și îmi dă flexibilitatea de care am nevoie pentru a nu ajunge la burn-out. Este oricum o evoluție continuă pe care o caut, curiozitatea trebuie alimentată iar creativitatea vine în mare parte din timpul investit în lucru, exercițiu. În ultima perioadă m-am axat tot mai mult pe animație, mi se pare minunată puterea și expresivitatea pe care ți-o dă mișcarea în exprimarea vizuală. Și pentru că n-aș vrea totuși să mă îndepărtez de street art prea mult, mi-aș dori pentru viitorul apropiat niște murale augmentate virtual. În felul ăsta aș putea integra animația în desen, iar lucrarea ar fi mai interesantă și pentru cei care o vor descoperi. Am început anul ăsta cu un poster care a fost prezent la expoziția #xpAr și cred că e mult potențial de dezvoltat în interacțiunea publicului cu lucrările artistice.
f: Ce trebuie să știm despre sesiunea de live painting din cadrul Closing Party DIPLOMA x feeder.ro, pe 19 Octombrie?
Irina Mocanu: Pregătesc o lucrare veselă și colorată, dedicată creativilor.
f: Unul dintre proiectele creative pe care le-ai dezvoltat este LumiLuna. Cum ți-a venit ideea să aduci luna în casele oamenilor? Ce experiențe/reacții faine a generat această inițiativă până acum?
Irina Mocanu: Lumiluna a apărut în perioada în care învățam practic metode de producție la Nod makerspace – am vrut să explorez felul în care lumina transformă percepția asupra unui relief și am ales să fac o lună pentru că mi s-a părut că ar putea ieși un efect subtil și sensibil (și așa a fost). Deși inițial a fost un proiect personal, s-a transformat mai apoi într-un produs – am avut o perioadă bună în care am tot dezvoltat proiectul ăsta până să fiu mulțumită. M-a încurajat feedback-ul pozitiv pe care l-am primit și am participat la câteva expoziții de design de produs.
f: Cel de-al doilea proiect prin care încurajezi exprimarea creativă este crew-ul Graffete, pornit împreună cu Sandy Bălășoiu. Povestește-ne despre colaborarea cu Sandy, modul de lucru împreună, mesajele pe care vreți să le transmiteți și interesul tău pentru arta manifest.
Irina Mocanu: Cu Sandy sunt prietenă de mult timp și avem acest interes comun pentru arta urbană, așa că am decis să lucrăm și împreună, să explorăm felul în care se îmbină diverse idei. Noi avem stiluri foarte diferite de abordare a proiectelor și uneori este dificil să găsim calea comună. Însă mereu este mult mai fun să lucrez cu ea la un mural și îmi place rezultatul final, mereu altfel decât mi l-am imaginat inițial.
f: Despre street art spuneai că pune în lumină varianta ta mai „curajoasă”. De ce simți că e nevoie de curaj să „vorbești” în spațiul public? Ce e diferit față de spațiul public virtual?
Irina Mocanu: Bine, mie nu mi-e prea confortabil nici cu spațiul public virtual. Însă acolo e mai ușor să te expui unui public nișat, cu interese comune. Pe când în spațiul public fizic, atunci când faci o intervenție știi sigur că vor veni și multe critici. Este un exercițiu personal, și cu cât fac asta mai mult cu atât mă simt mai confortabilă cu treaba asta,e eliberator într-un fel, să-ți asumi vocea în spațiul public.
f: Unul dintre desenele tale în București a fost crossat în 2018. Ce părere ai despre libertatea de exprimare, despre respectul între artiștii stradali și efemeritatea intervențiilor în spațiul public? Cum ai vrea să se întâmple lucrurile în acest sens?
Irina Mocanu: A crossa un desen nu ține de libertatea de exprimare, pereți sunt destui pentru a-și spune fiecare povestea. Este un gest de ostilitate – cuiva nu i-a plăcut desenul – dar nu văd asta ca pe o provocare a unui artist. Sunt multe tipuri de oameni care intervin peste desenele din oraș din diverse motive, și deși cred că orice artist și-ar dori să nu i se întâmple asta, e o chestie asumată, e circuitul natural al exprimării urbane.
f: Anul trecut, ai fost implicată în proiectul “Am un oraș” în cadrul Street Delivery. Povestește-ne despre participarea la eveniment, cum vezi oportunitățile de interacțiune cu publicul în era digitală și cât de important crezi că este ca vocile feminine să își unească forțele creative și să fie prezente în spațiul public.
Irina Mocanu: Foarte fain a fost la Street Delivery și mă bucur mult că am facut parte din echipa proiectul “Am un oraș”. În timpul festivalului am interacționat destul de mult cu lumea, trecătorii sunt curioși iar reacțiile pozitive. În plus, pentru a încuraja participarea publicului, la muralul din 2018 echipa a creat și un site unde oamenii puteau propune și vota completarea textului “am….un oraș”.
Cred că este foarte importantă incluziunea publicului în contextul intervențiilor urbane (fie că sunt arhitecturale sau artistice), pentru că în felul acesta se dezvoltă comunitățile și sentimentul de apartenență la un spațiu. Și este important să ne fie drag locul în care trăim.
Referitor la forțele creative feminine – reunite sau individuale, mă bucură când se disting în spațiul public și când arată ce lucruri minunate pot genera. Iar proiectul de la Street Delivery 2018 e exemplul perfect pentru asta. Am fost 10 fete din arii diferite, și am făcut mai mult decât un mural – un proiect participativ, educativ și ancorat în esența orașului.
f: Sunt femei – artiste sau nu – care te-au inspirat de-a lungul timpului în ceea ce faci astăzi?
Irina Mocanu: Inspirația vine de peste tot deși trecând prin propriul filtru, realizez că lucrez într-un stil feminin – dar asta e de la mine. Nu am niște artiste care m-au influențat definitoriu stilistic, însă sunt câteva femei care m-au susținut și încurajat pe parcurs și care au avut un impact foarte mare în activitatea mea.
f: Revenind la street art, pe harta Un-hidden Romania se regăsesc intervențiile tale la Sheida Coffee & Stories, Street Delivery și Volum 4. Împărtășește cu cititorii noștri ceva ce nu ai făcut public încă despre aceste intervenții și unde mai putem vedea în viitorul apropiat murale semnate Irina Mocanu și/sau Graffete.
Irina Mocanu: Nu am lucruri ascunse printre desene, de făcut publice – poveștile sunt mai degrabă ale locurilor decât ale mele. În aceeași notă, sper ca în curând să mă mai găsească un colț de București nepictat, îl aștept.
f: În final, dacă ai cuprinde vibe-ul Bucureștiului într-un GIF, cum ar arăta?
Irina Mocanu: Nu am timp să fac un gif dedicat Bucureștiului acum, însă extrag un pasaj dintr-o animație – care se potrivește oarecum. :))
Sâmbătă puteți urmări transmisia live a următorului episod feeder sound cu Piktor (dj set) și Irina Mocanu (live painting) + Eirwud Mudwasser (dj set) care are loc în cadrul petrecerii de închidere a festivalului DIPLOMA. Începând cu ora 18:00 te așteptăm în spațiul recent reamenajat în clădirea monument istoric, situată pe strada C. A. Rosetti nr. 3.
Text: Cristina Popa (random), Andrei Racovițan (ubic) / © feeder.ro
Foto și video: Petre Ghiocel / © feeder.ro