CONCURS: Ascute-ți simțul critic cu Propagarta și Diploma Show
Studenții și proaspăt absolvenții (din ultimii 3 ani) ai facultăților de arte vizuale sunt așteptați să redacteze cronici scrise ale unor expoziții de artă din România. Diploma Show, singurul festival din România dedicat creativității emergente, lansează împreună cu Revista Propagarta concursul DIPLOMA Show X PROPAGARTA, care are ca scop publicarea pe platforma Propagarta a trei cronici de expoziție de artă din România semnate de studenți sau proaspăt absolvenți ai facultăților de arte vizuale. Pentru a fi eligibilă, participanții trebuie să își construiască cronica pe baza expozițiilor de artă din România.
Se cere redactarea unei cronici de minimum 500 de cuvinte despre o expoziție din România. O înscriere presupune redactarea și trimiterea cronicii în format .pdf la adresa office@propagarta.ro., fiind necesară însoțirea acesteia de minimum 2 fotografii. Participanții sunt rugați să denumească mail-ul astfel: Înscriere DIPLOMA Show X PROPAGARTA_NumePrenume. De asemenea, aceștia trebuie să menționeze în corpul mail-ului și un număr de telefon la care să poată fi contactați în cazul în care vor fi declarați câștigători.
Criterii de evaluare: Acuratețea informațiilor folosite în cronică, exprimare coerentă și elocventă, spirit critic în descrierea expoziției.
Se vor acorda trei premii, după cum urmează:
Premiul 1 – publicarea cronicii pe platforma propagarta.ro, colaborarea extinsă cu publicația Propagarta și câștigarea volumului „Transgresiuni. Ofensele artei” de Anthony Julius
Premiul 2 – publicarea cronicii pe platforma propagarta.ro și câștigarea volumului „Lizica Codreanu. O dansatoare româncă în avangarda pariziană” de Doina Lemny
Premiul 3 – publicarea cronicii pe platforma propagarta.ro și câștigarea volumului “Oglinzi/Mirrors” de Răzvan Mazilu
Juriul:
Dragoș Vărșăndan, editor Propagarta, jurnalist cu 20 de ani de experiență în presa online și tipărită
Mihai Zgondoiu, editor Propagarta, artist, curator și galerist independent, profesor la Universitatea Națională de Arte din București și Facultatea de Arte și Design din Timișoara
Deadline înscrieri: vineri, 18 octombrie 2024
Anunțarea rezultatelor: miercuri, 23 octombrie 2021
Regulamentul concursului poate fi consultat aici.