Alina Madlen Bădeanu
Pasionată de artă încă din copilărie, Alina Madlen Bădeanu a absolvit liceul de arte în Civita Castellana din Italia, ca mai apoi să continue studiile la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași. Absolventă a masterului de Ceramică, Alina dorește să-și materializeze viziunile și experiențele.
Ziua în care am plecat
Lucrare selectată la DIPLOMA 2021
Lucrarea „Ziua în care am plecat” este influențată puternic de tema migrației, având ca element central geanta ca simbol al plecării, al libertății și al sacrificiului. Tema aleasă reprezintă o experiență traită și înțeleasă de artistă, o experiență care de cele mai multe ori transformă aceste călătorii forțate în noi începuturi. Autoarea a ales să realizeze o serie de genți de diferite forme și dimensiuni - mărimea fiecăruia reprezentând greutatea noului drum și capacitatea de a putea căra amintiri sau obiecte necesare. Lucrările sunt realizate din ceramică ceruită ce scoate în evidență culoarea cărămizie a argilei arse accentuând tema migrației, a cărămizilor unui fost „acasă” lăsat în urmă.
Ziua în care am plecat
Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași
Facultatea de Arte Vizuale și Design
Proiect disertație
Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Bogdan Maximovici