Milena Muranyi
Milena consideră arta ca un teren de experimentare în care își poate lăsa copilul interior liber, în timp ce scoate în evidență limitările umane. Lucrările ei reflectă adesea personalitatea sa, opiniile ei puternice traduse într-o propunere vizuală ușor inocentă.
Strada Cazărmii, Nr. 20
Lucrare selectată la DIPLOMA 2021
Conceptul proiectului pornește din cartierul Uranus, „Strada Cazărmii, Nr. 20” surprinde acest spațiu care astăzi nu există în fotografii, ci doar în amintiri. Imobilul era o clădire de colț, astfel lucrarea este compusă din trei lucrări decorative, fiecare reprezentând elemente specifice fiecărei laturi. Prin tehnică s-a încercat echilibrarea rigiditatii formelor cu acest confort vizual pentru textura creioanelor. Lucrările mari creează spațiul pentru privitor, asemenea unui „caiet de amintiri” care este, de asemenea, piesa principală a proiectului. Caietul ilustrează amintirile rudelor care au locuit acolo. Acestea se împletesc cu informații găsite în bloguri despre Uranus, necesare pentru contextualizare. Tehnic, caietul este realizat asemenea unei cărți de povești pentru copii, poveștile fiind atemporale, cu personaje principale familiale relatând acțiuni fictive. Doar paginile de pe partea dreapta sunt utilizate accentuând mai tare caracterul ludic, de parcă ar fi scris de un copil.
Strada Cazărmii, Nr. 20
Universitatea Națională de Arte din București
Facultatea de Arte Plastice
Proiect licență
Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Eugen Alexandru Gustea