Skip to main content

Andra Drăgan

Andra Drăgan este absolventă recentă a Facultății de Arhitectură din cadrul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București.

Revitalizarea zonei istorice Mântuleasa - locuire în grădină -

Lucrare selectată la DIPLOMA 2021

Situl studiat se află pe strada Mântuleasa nr. 7- 9, traseu păstrat încă din secolul XIX cu o puternică moștenire istorică. Intervenția își propune să creeze o locuire de tip intermediar, respectând și completând caracterul zonei, prin adaptarea modelului de casă- vagon – locuințele vor avea orientare unică, suprapuse astfel încât fiecare să beneficieze de o grădină privată sau de o terasă generoasă, cu intrări individualizate din grădina exterioară comună. Integrarea volumelor construite se face prin descompunerea lor în mai multe unități ce se raportează diferit la vecinătăți. Modul de dispunere al volumelor și varierea înălțimii dau scară umană intervenției. La stradă se păstrează un front discontinuu ce crește în înălțime de la nord la sud, retrăgându-se pentru a pune în valoare castanii cu valoare istorică. Grădina din față se află în raport cu funcțiunile publice propuse, iar grădina din spate este dedicată comunității nou create.

Revitalizarea zonei istorice Mântuleasa - locuire în grădină -

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

Facultatea de Arhitectură „Ion Mincu”

Disertație

Coordonatori: Conf. dr. arh. Melania Dulămea, Șef lucrări dr. arh. Alexandru Călin