Alexandru Chakhachiro
Alexandru Chakhachiro este absolvent al Facultății de Urbanism, secția Peisagistică. A participat în mai multe proiecte legate de fronturile la apă și sustenabilitate cum ar fi WAVE și Danubian SMC. A beneficiat în anul 2023 de o bursă de studii Erasmus la Universitatea din Lisabona.
Revitalizarea râului Slănic
Lucrare selectată la DIPLOMA 2024
Proiectul de revitalizare a Râului Slănic urmărește dezvoltarea urbană sustenabilă prin amenajarea malului râului și mai buna conectare pe plan local. Ideea proiectului a pornit de la a crea un spațiu pentru locuitori, noi rezidenți și turiști. Proiectul include dezvoltarea unui sistem de spații publice adaptabile schimbărilor demografice și climatice. Obiectivul principal este de a transforma zona într-un loc atractiv, care să ofere locuitorilor un spațiu accesibil permanent, respectiv turiștilor o destinație culturală și cu specific rural. Zona se va dezvolta pe cinci paliere: loisir, educațional, comunitar, cultural și comercial. Prin această inițiativă amenajarea malului va deveni un model de dezvoltare urbană sustenabilă, combinând valorile tradiționale cu nevoile moderne ale comunității și contribuind la îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
Revitalizarea râului Slănic
București: Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'
Facultatea de Urbanism
Proiect licență
Coordonatori: Prof. dr. arh. Angelica Stan