Skip to main content

Melissa Antonescu

Melissa Antonescu trăiește și activează la București. A absolvit cursurile de licență și master ale Universității Naționale de Artă, București, departamentul Imagine dinamică și fotografie. Este interesată de fotografia înscenată.

Oglinzile se acoperă trei zile

Lucrare selectată la DIPLOMA 2019

Proiectul „Oglinzile se acoperă trei zile” pornește de la încercarea de a înțelege cum funcționează superstițiile și gândirea magică. Partea practică a proiectului cuprinde realizarea unor serii fotografice înscenate care urmăresc să redea câteva ritualuri des întâlnite în România, adânc înrădăcinate în obiceiurile oamenilor și prezente în lumea contemporană, precum și o arhivare fotografică a câtorva dintre obiectele folosite în astfel de ritualuri. În final, imaginile sunt prezentate într-o carte, care cuprinde și o serie de descântece românești. Alegerea de a prezenta lucrarea sub forma unei cărți a fost determinată de necesitatea de a găsi cea mai bună formulă pentru îmbinarea dintre text și imagine. În cazul acestui proiect, textul – sub forma descântecelor – este un element esențial, care leagă imaginile între ele și le oferă un sens, așa cum, și în realitate, orice descântec spus este însoțit de o acțiune.

Oglinzile se acoperă trei zile

Universitatea Națională de Arte din București

Facultatea de Arte Plastice

Disertație

Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Iosif Király