Daria Rusu
Daria Rusu privește natura prin filtrul empatiei și al curiozității și se lasă inspirată de ele într-o manieră intimă. Licențiată în grafică și masterandă în ceramică, pasiunea ei pentru lucrul cu mâinile a împins-o să aprofundeze și să folosească materialul ceramic ca mediu principal de expresie.
Muted Memory
Lucrare selectată la DIPLOMA Show 2023
„Muted Memory” invită la contemplarea relației personale cu mediul natural, creând un spațiu de evocare a realității că natura reprezintă elementul primordial în evoluția umanității. Varietatea suprafețelor și tehnicilor de decorare folosite amintesc de multitudinea detaliilor și de unicitatea fiecărui element natural. Piatra devine simbolul direct al naturii ca origine a lumii vii, iar omul rezultat al expresiei acesteia. Artista își dorește ca proiectul să stârnească emoția copilărească de curiozitate prin căutarea și descoperirea detaliilor și simbolurilor lucrărilor sale. În speranța că această emoție va fi îndreptată către natură, privitorul o va îndrăgi și o va proteja mai mult. Lucrarea a fost realizată prin folosirea diverselor materiale – lut roșu, lut șamotat, oxizi, glazuri, sticlă fuzionată și sticlă prelucrată la lampă. Elementele ceramice au fost modelate liber, pentru câteva dintre ele s-a folosit tehnica de ardere Raku, în timp ce restul au fost arse la 1050°C.
Muted Memory
Cluj-Napoca: Universitatea de Artă și Design
Facultatea de Arte Decorative și Design
Proiect disertație
Coordonatori: Lect. univ. dr. Cristina Metea