
Georgiana Bădălău
Georgiana Bădălău este o tânără artistă, absolventă a Universității Nationale de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, specializarea pictură. A studiat încă din copilărie artele plastice la o școală de arte din Giurgiu, iar mai apoi la liceul vocațional „Nicolae Tonitza” din București.
Māoconmèo
Lucrare selectată la DIPLOMA 2019
Proiectul „Māoconmèo” a fost realizat în tehnica picturii în acrilic pe pânză. Lucrarea reprezintă un triptic în care este înfățișată o lume a pisicilor, dominată de valențe antitetice, date chiar de natura duală a pisicii: animal sălbatic - domestic; animal feroce - blând. Realizarea proiectului s-a bazat pe cercetarea acestei ambivalențe caracteristică animalului, prin surprinderea unor gesturi și prin evidențierea vulnerabilității specifice. Pentru a surprinde esența felului de al fi al personajele, ele sunt redate într-o stare exagerată de mișcare, de freamăt, de agitație. Dincolo de subiectul prezentat în lucrare – pisica, elemente cheie în realizarea imaginii le-au reprezentat cromatica și compoziția: o cromatică ce își schimbă intensitatea și luminozitatea în cele trei parți ce compun întregul, dând senzația unor lumi diferite cuprinse într-una singură, și o compoziție dinamică, guvernată de mișcare.







Māoconmèo
Universitatea Naționala de Arte
Facultatea de Arte Plastice
Licenţă
Coordonatori: Lect. Univ. Dr. Alexandru Rădvan