
Alin T. Stoica
Alin T. Stoica este arhitect, absolvent al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București. Practica profesională de arhitectură din anul IV a deschis oportunități în proiecte arhitecturale însemnate, unele apărute în reviste de arhitectură. În prezent, Alin realizează vizualuri/randări pentru birouri internaționale de arhitectură.
Intra-extra-muros. Centru de observare și cercetare a patrimoniului arhitectural pe colina Brașovului
Lucrare selectată la DIPLOMA 2020
Proiectul se află în inima medievală a Brașovului, așezat între ziduri, fostele ziduri ale orașului Kronstadt dedesubt și zidurile “Cetății de pe Strajă” deasupra. Poziția prielnică în oraș a condus programul proiectului către cercetarea patrimoniului architectural. Asta a adus după sine și nevoia de spații cultural-sociale. Din punctul de vedere al discursului arhitectural, clădirea se trage din specificitatea contextului, din zidurile tectonice și natura ce inundă. Propunerea a mers pe o cale mimetică de integrare în loc. Prin asta, dar și prin context, cutiile tectonice reies natural, extrudate din panta diagonală a sitului. Alte elemente precum incizia îngustă a scărilor exterioare și interpretarea zidurilor au fost de căutat. Per total, proiectul exprimă un dialog „jucăuș” printr-o manieră dihotomică de “muros” și “peristylos”.















Intra-extra-muros. Centru de observare și cercetare a patrimoniului arhitectural pe colina Brașovului
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”
Facultatea de Arhitectură
Proiect disertație
Coordonatori: Șef lucr. dr. arh. Ana-Maria Crișan; Ing. struc. Mădălin Coman