Skip to main content

Silvia Dobre

Silvia Dobre este absolventă a Universității Naționale de Arte din București și vrea să creadă că luna chiar e făcută din brânză. În lucrările ei se regăsesc frecvent elemente inspirate de benzi desenate, desene animate, istorie sau artă clasică.

INCVNABVL MMXX

Lucrare selectată la DIPLOMA 2021

„INCVNABVL MMXX” este o carte ilustrată ce dorește a fi cronica unui an tumultos. Proiectul conține știri din 2020, la care s-au alăturat ilustrații sugestive, executate într-un stil inspirat de miniaturile și xilogravurile medievale și renascentiste. Procesul de creație a urmărit inserarea de personalități contemporane în ipostaze ironice și anacronisme deliberate. Ilustrațiile ancorează privitorul cu un picior în realitate și celălalt într-o altă temporalitate. Acestea au fost concepute ca schițe pe hârtie, transferate în mediul digita. Îmbinarea tradiționalului cu tehnologia modernă împacă cele două instanțe temporale în care operează proiectul. Ideea a pornit de la stresul creat de narațiunile pandemice hiperbolizate de mass-media. Cartea oferă informații despre acestea, dar o face diferit față de știrile obișnuite, cu ajutorul miniaturilor amuzante care populează universul paginilor și poartă responsabilitatea lumii reale. 

INCVNABVL MMXX

Universitatea Națională de Arte din București

Facultatea de Arte Decorative și Design

Proiect licență

Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Dinu Dumbrăvician, Lect. Univ. Dr. Radu Manelici