Casandra Armeanu
Absolventă a Facultății de Arhitectură din cadrul UAUIM, Casandra încearcă prin proiectele ei rețeserea spațiul urban. Și-a consolidat cunoștințele arhitecturale prin călătoriile sale (peste 40 de țări), prin experiența ca student Erasmus la Lisabona și prin practica la biroul de arhitectură ADNBA.
Imobil de apartamente în centrul istoric al orașului București
Lucrare selectată la DIPLOMA 2019
În țesutul dens al centrului istoric, al fronturilor închise și al curților interioare, al negocierilor subtile cu parcelarul amorf, un teren neconstruit devine o lacună stringentă. Situl ales pentru proiectul de diplomă este în prezent o parcare improvizată și o scurtătură pietonală, care face legătura între Splaiul Independenței și str. Tonitza. Imobilele rezidențiale de lux ale perioadei interbelice, realizate de marii arhitecți ai vremii (P. Antonescu, P. Smărăndescu, J. Monda, N. Cucu), bordează parcela studiată, creând un context aparte, al exigentelor și negocierilor subtile. Intervenția nouă reprezintă de imobil de apartamente, grija față de monumentele istorice vecine fiind cea care a determinat configurarea acestuia. Imobilul propus se retrage în interiorul parcelei, creând o amplă curte pătrată. Deschiderea sitului spre două străzi cu caracter diferit, a determinat tratarea diferențiată pe înălțime a volumelor, ambele respectând cornișele și ritmul fațadelor vecine.
Imobil de apartamente în centrul istoric al orașului București
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
Arhitectură
Proiect disertație
Coordonatori: Prof. Dr. Arh. Florian Stanciu