Ideal și precaritate - Ana Dumitru

Lucrare selectată la Diploma Show 2025

În starea lor de a fi, organele plutesc în afara conștiinței noastre, având o autonomie existențială asupra căreia nu putem interveni intențional. Un ficat sau o inimă nu pot fi studiate artistic ca naturi statice. A le crea înseamnă a participa la ceva ce nu poate fi niciodată prezent, decât în cazul examinării unui cadavru, sau al înlocuirii unui organ bolnav cu unul sănătos.

Resuscitarea acestor organe ideale, goale de sens și funcție reală, a condus la întrebări precum: Ce se întrupează? Ce mecanism folosește arta pentru a fi? Adusă semnificația organelor la marginea limbajului, am descoperit gestul în care se înfoaie mintea când vrea să întrebe și nu poate. Limita gândirii este constrângere la durere. Societatea noastră este constrângere la fericire. Caracterul ei paliativ ne ține departe de noi, de viața autentică. Consecința temerii de durere este o anestezie permanentă cu plăcere. Arta nu este nici plăcere, nici folosință.