Aanamaria Mihaela Aldea
Anamaria a fost interesată de când se știe de artele textile pe care a început să le studieze încă din liceu, continuând, mai apoi, la Universitatea Națională de Arte București.
Himera, pițigoiul și iepurele de câmp
Lucrare selectată la DIPLOMA 2023
„Himera, pițigoiul și iepurele de câmp” pornește de la conceptul de „structură diadică”, dezbătut în cadrul discuțiilor dintre Sigmund Freud și Carl Gustav Jung despre mecanismele de apărare arhetipale ce iau naștere la nivel interior în urma unor evenimente imposibil de procesat pentru un „Sine” intern subdezvoltat (la vârste prea fragede). În dipticul realizat, lucrarea poziționată în dreapta portretizează o astfel de structură, iar cealaltă o entitate individ ce nu a întâmpinat dificultăți în dezvoltarea sinelui conștient, recurgând la mecanisme de apărare dezvoltate într-un ritm natural și intr-un mediu adecvat. Anamaria a optat pentru realizarea a două lucrări cu scopul de a face trimitere la caracterul dual al acestor mecanisme ce i-au atras atenția, realizând o comparație vizuală a acestui concept prin punerea față în față a două cazuri antitetice. Tehnica dominantă este colajul textil, încadrând aplicații din țesătură, materiale vopsite și broderie mecanică.
Himera, pițigoiul și iepurele de câmp
București: Universitatea Națională de Arte
Facultatea de Arte Decorative și Design
Proiect licență
Coordonatori: Lector univ. dr. Claudia Mușat și Lector univ. dr. Iulia Toma