Skip to main content

Ada-Maria Zaharia

Ada-Maria Zaharia este absolventă a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București, departamentul de Scenografie. Aceasta a lucrat ca asistentă de scenografie, a fost bursieră în programe Erasmus și a realizat scenografia la proiecte regizorale în cadrul facultății.

"Hamlet" de William Shakespeare / proiect scenografic

Lucrare selectată la DIPLOMA Show 2024

Conceptul scenografic reflectă universul lui Hamlet și declinul său mental. Decorul include opt turnuri grupate într-un zid mobil de oglinzi cu patină de rugină, care creează un labirint semi-transparent, simbolizând corupția, spionajul și viziunea distorsionată a personajelor.

Turnurile sunt construite cu un mecanism rotativ și sunt plasate pe turnanta formată din 3 cercuri concentrice, astfel, prin rotirea turnantei și prin rotirea individuală a turnurilor, spațiul se transformă într-un labirint în care Hamlet nu poate avea încredere.

În universul sau se simte permanent spionajul, care este dezvăluit prin oglinzile din folie semitransparentă.

Protagonistul se învârte obsesiv în căutarea adevărului, agățându-se de puținele informații în care poate să creadă. Fiecare cerc al turnantei ilustrează unul din aspectele care îi tulbură mintea lui Hamlet.

 

"Hamlet" de William Shakespeare/ proiect scenografic

București: Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică 'I.L. Caragiale'

Facultatea de Teatru

Proiect licență

Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Ștefan Caragiu