Nagy Ibolya
Cu facultatea de abia terminată, tot se consideră o mare visătoare. Absolvind Universitatea de Arte Plastice din București, secția grafică, master, în vara anul 2019, continuă să își transpună gândurile oriunde și lasă ca imaginația să o îndrume spre viitoarele proiecte.
HAIDE DUPA MINE
Lucrare selectată la DIPLOMA 2019
„În momentul de față lucrurile stau cu totul altfel, sunt mai clare, spontane, pline de viață, subiectul ales fiind preferatul meu, banda desenată. Am reușit după multe încercări și multe idei risipite, dar și idei păstrate să asamblez o poveste concentrată inspirându-mă din viața de zi cu zi, dar să nu uităm și de clasicele creaturi ciudate imaginare, cei erau captivi în lumea lor fără o cale de acces în lumea noastră plictisitoare, de data aceasta lucrurile stau altfel. Ei trăiesc cu mine, împărțim același apartament într-un oraș aglomerat, foarte mundan. Apar și dispar după voia lor, nu le-am dat vreo restricție să știți! Psss, apropo, nu le place să fie numiți animale de companie. Deloc nu mi se pare greu să conviețuiesc cu ei, sincer îmi aduc un strop de culoare și nebunie în lumea mea și așa grizonată de fel. Suntem cei mai buni prieteni. Aceste povești au în totalitate un personaj detașat de lume, un personaj singuratic care trăiește în mica buclă fantastică creată neintenționat", Nagy Ibolya.
HAIDE DUPA MINE
Universitatea Națională de Arte din București
Facultatea de Arte Plastice
Disertație
Coordonatori: Conf. Univ. Dr. Carmen Apetrei; Asist. Univ. Dr. Daniela Vasiliu