Andreea Bărgăoanu
Andreea Bărgăoanu este pasionată de artă încă de la o vârsta fragedă. Sursele principale din care își ia inspirația sunt natura, oamenii și diversitatea materialelor. Entuziasmul de a crea ceva cu totul nou este mereu prezent în spiritul ei.
H2O Morphosis
Lucrare selectată la DIPLOMA 2021
„H2O Morphosis” este un proiect inspirat din impactul încălzirii globale asupra apelor, de la topirea ghețarilor până la poluarea oceanelor cu plastic sau substanțe chimice. Prin această lucrare, artista dorește să aducă un strop de conștientizare asupra importanței apei și asupra nevoii de responsabilizare a oamenilor. H2O Morphosis surprinde atât puritatea apei, cât și cea a cristalelor de gheață în starea lor nepoluată. Pentru a imita formațiunile de gheață, artista a folosit o tehnică neconvenționala din mărgele transparente de sticlă trase prin fire de sârmă. Filamentele formate din sârmă și mărgele se întind crescător într-o spirală, ajungând la apogeu, iar apoi descresc pentru a lăsa oamenii să interpreteze individual ecosistemului gheții.
H2O Morphosis
Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca
Facultatea de Arte Decorative și Design
Proiect licență
Coordonatori: Prof. Univ. Dr. Nelia Liliana Moraru