Skip to main content

Ramona Bahrim

Ramona Bahrim este fashion & textile designer, și-a conturat un traseu de studiul în acest domeniu alegând să suprapună cele două secții din cadrul Universității Naționale de Arta București - Moda cu Artele decorative și design textil, dobândind, astfel, tehnici personale și unice.

EQUILIBRIUM

Lucrare selectată la DIPLOMA Show 2023

La baza creației în natură stau cele 4 elemente APA, FOC, AER ȘI PĂMANT. Aceste elemente se completează unul pe altul într-un ciclu perpetuu și armonios. Lipsa unuia dintre ele creează dezechilibre la nivel de celulă. S-a folosit frunză ca element din natură, aceasta absorbind și procesând ingredientele necesare pentru a susține viața planetei. Pământul și cerul sunt elemente opuse, la fel ca energia feminină și cea masculină. Reprezentarea fisurilor pământului în designul textil se traduce prin vulnerabilitatea sa în lipsa apei, o prezență prea mare a focului în aer. Aceste fisuri neuniforme sunt esența unui organism viu interconectat cu natura creatoare aflată mereu în schimbare. Toate aceste elemente sunt transpuse în compoziții de design textil care formează un joc de echilibru vizual care ajută ca mesajul colecției să fie integrat și înțeles. Impulsul intern către evoluție determină și nevoia de a echilibra și integra cele două fațete ale creației.

EQUILIBRIUM

București: Universitatea Națională de Arte

Facultatea de Arte Decorative și Design

Proiect disertație

Coordonatori: Prof. univ. dr. Doina Lucanu