Skip to main content

Iulia Mirica

Iulia se axează pe grafica aplicată, explorând conexiunile dintre artă și design. Cu o abordare analitică, cercetarea minuțioasă devine un ritual creativ ce dă viață experimentelor vizuale. În prezent, îmbină proiectele artistice personale cu munca de graphic designer.

ecouri

Lucrare selectată la DIPLOMA Show 2024

Proiectul Ecouri explorează complexitatea memoriei umane prin artă, evidențiind natura înșelătoare și subiectivă a amintirilor, care se schimbă constant, asemenea unui ecou. Metafora ecoului subliniază diferența dintre realitatea obiectivă și percepția subiectivă.

Relația text-imagine este esențială. Povestirile, deși aparent simple, ascund mesaje profunde. Direcția vizuală folosește tehnici monocromatice cu accente colorate pentru a simboliza dualitatea percepției. Ilustrațiile, realizate în peniță cu tuș și liner, amplifică mesajul poveștilor.

Legătoria manuală și hârtia reciclată cu 10% bumbac creează o textură organică ce reflectă psihicul uman. Iulia Mirică a realizat întreg procesul de producție, de la print la legătorie, copertă și cutie, creând un obiect artistic prin conținut și formă.

Ecouri te invită să îți explorezi propriile amintiri și să recunoști influența emoțiilor asupra memoriei, ajutându-te să înțelegi cum acestea modelează prezentul și viitorul.

ecouri

București: Universitatea Națională de Arte

Facultatea de Arte Plastice

Proiect disertație

Coordonatori: Conf. univ. dr. Carmen Apetrei