
Diana Nica
Diana este absolventă a Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, în cadrul Facultății de Arhitectură de Interior, secția Design de Produs și a obținut meritul de “Best Diploma 2020” oferit de Universitate pentru fiecare secție de specializare.
Dispozitiv pentru inchiderea rănilor printr-o metodă neinvazivă
Proiectul se încadrează în categoria “Design Medical” și a survenit după o serie de studii a problemelor tehnicilor de suturare a rănilor. Au fost analizate produsele existente pe piață care produc aceasta procedură, nemulțumirile utilizatorilor, dar și riscurile la care sunt predispuși pacienții. În urma studiilor individuale și a colaborării cu medici, s-a ajuns la anumite concluzii ce au dus la proiectarea propriu-zisă a ansamblului de obiecte menite să ofere oamenilor o nouă procedură de suturare, care anihilează riscurile prezente la celalalte proceduri existente. Proiectarea a început cu o serie de schițe ce insistau pe obținerea unei bune ergonomii a obiectului, dar și pe ușurința înțelegerii funcționalității a acestuia de utilizator. Astfel, a obținut un obiect cu o estetică minimalistă, dar care se încadrează și în estetica produselor medicale. Proiectul a fost concretizat cu modele tridimensionale, randări, story-board-uri și desene tehnice.



Dispozitiv pentru inchiderea rănilor printr-o metodă neinvazivă
Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu
Facultatea de Arhitectură de Interior
Disertație
Coordonatori: Dr. Prof. Arh.: Răzvan Luscov, designer: Bogdan Ioniță