Skip to main content

Cristian Bădescu

Cristi este absolvent al UAUIM București și fost student Erasmus în cadrul ETSAV în Barcelona. Fascinat de spațiul rural românesc, începând cu anul 2016 face parte din echipa ce organizează tabere de restaurare a arhitecturii tradiționale în cadrul Centrului Cultural Cârțișoara, județul Sibiu.

Dincolo de ruină. Conversia fostului depozit de tutun din Isaccea

Lucrare selectată la DIPLOMA 2019

Proiectul a fost generat de o fascinație a autorului pentru ruinele fostului depozit de tutun din Isaccea, unul dintre cele mai vechi și valoroase exemple ale acestui program de arhitectură rămase în țară. Construit în 1882, acesta a funcționat încontinuu până la sfârșitul anilor 90, fiind ulterior delapidat și ruinat în urma unui incendiu din 2009. O miză imediată a proiectului a fost reconectarea sitului și a clădirii cu țesutul orașului. Piața, pontonul și noua axă de acces au rolul de a crea un nou spațiu public al Isaccei. În ceea ce privește programul, depozitul și clădirea alăturată sunt propuse spre a fi convertite în sală multifuncțională, respectiv restaurant, ambele programe fiind determinate de lipsurile funcționale ale orașului. Ele sunt completate de cea a complexului turistic ce conlucrează cu o nouă livadă, funcțiuni ce se doresc a fi un prim pas într-o redefinire identitară a Isaccei dincolo de trecutul său agricol.

Dincolo de ruină. Conversia fostului depozit de tutun din Isaccea

Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

Arhitectură

Proiect disertație

Coordonatori: Dr. Arh. Ștefan Simion, Dr. Inginer Mădălin Coman