Anamaria Mihaela Vișovan
Anamria Vișovan este absolventă a Facultății de Arte și Design din Timișoara. Creația artistei este tradusă prin experiment, inovație, sustenabilitate și autocunoaștere. Lucrează în volum, iar proiectele sale împărtășesc similitudini cu sculptura, scopul său fiind descoperirea unor noi forme structurale.
Clash on Perfection
Lucrare selectată la DIPLOMA 2022
Colecția Clash on Perfection chestionează idealul de frumusețe contemporan și volatilitatea termenului "perfecțiune", având ca sursă principală de inspirație boala mentală body dysmorphia. Contopind frumosul cu urâtul, perfectul cu grotescul, corpul uman este întruchipat prin accentuarea diverselor sale fațete. Simboluri ale frumuseții actuale sunt marcate prin exagerări de volume, prin manipularea tiparelor, dar și prin includerea unor elemente fragile, precum florile - orhideea este, de altfel, simbolul perfecțiunii, iar lucrarea o redă atât la nivel de imprimeu, cât și de volumetrie sau colaj.
Clash on Perfection
Universitatea de Vest din Timișoara
Facultatea de Arte și Design
Disertație
Coordonatori: Lect. univ. dr. Sandra Chira, Sponsor: Fundația Principesa Margareta