Centru rezidențial pentru copiii din medii defavorizate cu unități de locuire de tip plasament familial

Lucrare selectată la DIPLOMA 2019

Refacerea după trauma de a-și fi pierdut familia și căminul - poate neadecvat - pe care-l numeau „acasă” se propagă mai departe de nevoia de a avea un adăpost sigur sau hrană. Într-o astfel de stare traumatizantă psihic este extrem de dificil pentru copilul în chestiune să-și imagineze un viitor mai bun. Împletirea arhitecturii cu domeniul psihologiei poate contribui la remedierea sau vindecarea măcar parțială a acestor probleme, transformând procesul (de proiectare) într-o recuperare sufletească cu bătaie pe termen lung. Între mediul locuit, cămin, casă, indiferent de denumirea pe care i-o atribuim și individ, se creează o punte de legătură puternică, care acționează asemeni unei fundații în construirea personalității viitorului adult. În momentul în care această legătură este deteriorată în copilărie, se va instala această permanentă căutare de identitate, de spațiu ocrotitor, primitor, care să ofere căldura și ambianța unui cămin familial.