
Alexandra-Maria Rîștei
Alexandra Rîștei este arhitect. A finalizat studiile Facultății de Arhitectură și Urbanism din cadrul Universității Tehnice din Cluj-Napoca în vara anului 2020, iar practica a început-o încă din 2016. Aceasta a participat la diverse workshopuri, bienale și conferințe, printre care se numără: BATRA 2015, Zilele Arhitecturii 2016, ArchiTECHture Conference & Expo 2017, CASA.
Casă de cultură în orașul Turda
Proiectul absolventei are ca scop reabilitarea unei clădiri istorice, care, aflată în proximitatea Teatrului, poate forma cu acesta un spațiu public comun. Este vizată de asemenea realizarea unei piațete pietonale atât în curtea interioară, cât și pe terasa de la nivelul superior al clădirii. Astfel, se crează o tranziție calitativă de la spațiul pietonal urban la spațiul închis al clădirilor. Aceată tranziție se realizează printr-un spațiu interior permeabil și un șir de trepte exterioare care oferă pietonului, în timpul parcurgerii lor, diferite spații de popas, în strânsă legătură cu interiorul, și care se finalizează cu amenajarea unei piațete publice în planul superior al clădirii. Mai mult, într-o perspectivă de ansamblu complexă a dezvoltării acestei zone polivalente, este propusă și o legătură între centrul cultural, teatrul deja existent și spațiul pietonal din fața acestuia, printr-o pasarelă care să le unească.





Casă de cultură în orașul Turda
Universitatea Tehnică Cluj-Napoca
Facultatea de Arhitectură și Urbanism
Proiect disertație
Coordonatori: Îndrumător Arhitectură: As. Dr. Arh. Andreea Moțu; Îndrumător Structură: Șef Lucr. Dr. Ing. Petru Rus