Skip to main content

Medeea Ene

Medeea Ene este o persoană creativă, talentată și foarte pasionată de domeniul modei, calități dobândite în cadrul Universității Naționale de Arte din București, și totodată la cursurile absolvite la Central Saint Martins. Vrea să schimbe multe lucruri în domeniul modei și speră să și reușească.

Bodacious

Lucrare selectată la DIPLOMA 2019

Colecția „Bodacious” se află la intersecția dintre cele două curente artistice: minimalism și deconstructivism, în care autoarea a încercat să construiască haine într-o manieră descontruita abordând un stil minimalist. Materialele fluide sunt puse în dialog cu cele rigide, completându-se reciproc, cu o cromatică aleasă în contrast. Chiar dacă, atât sacourile, cât și pantalonii urmăresc un tipar bărbătesc, există diferențe subtile între costumul bărbătesc tradițional și cele din colecția “Bodacious”, care sunt realizate într-un mod inteligent, pentru a exploata feminitatea persoanei care îl poartă. Deși variază prin detalii stilistice, în principal piesele urmăresc țiparul de bază. Aspectul final vizual este caracterizat de impredictibilitate și haos controlat. Hainele devin o prelungire a ființei, o oglindire a sinelui și a spațiului inconjurător.

Bodacious

Universitatea Națională de Arte din București

Facultatea de Arte şi Design

Licenţă

Coordonatori: Lector Univ. Dr. Sergiu Chihaia