Roberta Frumușelu
Roberta Frumușelu a terminat Facultatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" în 2020 obținând premiul de cea mai buna lucrare de diplomă. Acum lucrează la firma de arhitectură STARH și împreună cu Eduard Untaru este curator pentru pagina de arhitectură cryptic.k.
Arhiva de Arhitectură a Bucureștilor
Lucrare selectată la DIPLOMA 2020
Având drept catalizator cutremurul din martie ’77, proiectul urmărește a construi un memorial, o arhivă exhaustivă a Bucureștilor în care orașul ar putea fi reconstruit complet. Lângă Arhivele Statului și Primăria Municipiului, privind către fostul cartier Uranus, arhiva începe să existe. Proiectul gravitează în jurul coridorului din beton aparent gri care nu numai că separă, dar ține împreună în același timp. Precum coridorul primăriei care sapă în întuneric lăsând camere către exterior și către interior, coridorul arhivei împinge camerele către exterior, în timp ce ține înăuntru o comoară impalpabilă – camera cu grădină. Coridorul pare că stă în imponderabilitate, structural imposibil. Voalul de beton nu atinge niciodată pământul, stând la 1.4 metri deasupra grădinii. Acesta se ridică sau coboară lăsând loc de intrări și banchete.
Arhiva de Arhitectură a Bucureștilor.
Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu"
Facultatea de Arhitectură
Proiect disertație
Coordonatori: Prof. dr. arh. Iulia Stanciu