Skip to main content

Ioana Petcu

Ioana Petcu este absolventă a secției de Design Grafic a Universității Naționale de Arte București. Interesul ei ca designer grafic se învârte în jurul formelor, ritmului, sistemelor și a conceptului în tipografie, type design și design editorial.

ALT-F.2

Lucrare selectată la DIPLOMA 2022

Proiectul bipartit explorează tema viitorului umanității: ALT-F.2 reprezintă o publicație care prezintă speculații privind viitorul umanității și Artefacte de comunicare din viitor se referă la un exercițiu practic de design speculativ. Conceptul a rezultat dintr-o observație personală: cea mai comună ficțiune legată de viitor este a avansul hiper-tehnologic. Deși toate speculațiile legate de viitor sunt în esență ficțiuni, unele ni se par mai credibile decât altele. ALT-F.2 își propune să neutralizeze nivelurile diferite de credibilitate ale speculațiilor privind viitorul, făcându-le pe toate susceptibile de a deveni reale. Spontaneitate și jocul cu percepția sunt caracteristicile definitorii ale identității publicației. Instalația Artefacte de comunicare din viitor experimentează cu jocul conceptual de a proiecta pentru utilizatori posibili din viitor. Pornind de la cele 4 micro-regate dezvoltate de Dunne & Raby în proiectul UMK, instalația propune câte un artefact de comunicare posibil.

ALT-F.2

Universitatea Națională de Arte din București

Facultatea de Arte Decorative și Design

Proiect licență

Coordonatori: lect. dr. Radu Manelici