Interviu cu Fabian Pavăl

„Inspirația principală pentru proiect a fost muzica și proprietățile pe care le deține. Consider că aceasta poate avea un impact puternic asupra noastră și ne poate inspira să facem multe lucruri.”
Din dorința de a cunoaște și mai bine expozanții de anul acesta din cadrul DIPLOMA Show 2024 am realizat o serie de scurte interviuri cu aceștia prin care am încercat să aflăm mai multe despre practicile și procesele lor creative dar și despre ceea ce i-a inspirat.
Să ne cunoaștem. Cum te cheamă și cu ce proiect participi la DIPLOMA Show 2024?
Mă numesc Pavăl Fabian și particip cu proiectul M-Sonic.
Cum te-ai inspirat pentru proiectul de diplomă pe care l-ai înscris în DIPLOMA Show 2024?
Inspirația principală pentru proiect a fost muzica și proprietățile pe care le deține. Consider că aceasta poate avea un impact puternic asupra noastră și ne poate inspira să facem multe lucruri. Relația specială pe care am creat-o cu tipul de literă este o traducere a ceea ce ar putea fi sunetul în plan vizual.
Ce te-a determinat să te înscrii la DIPLOMA Show și ce așteptări ai de la acest eveniment?
Îmi doresc să fiu cât mai prezent în lumea designului grafic, iar înscrierea proiectului la acest eveniment marchează primul pas după absolvirea facultății, oferindu-mi încrederea și entuziasmul de a lucra la noi proiecte. Sper ca festivalul să atragă un public cât mai numeros și să stârnească interesul și celor care probabil nu sunt încă familiarizați cu importanța domeniilor creative. Este o oportunitate valoroasă de a avea contact cu noi perspective asupra lucrurilor care ne plac, dar și asupra celor care ne plac mai puțin.
***
Mai multe detalii despre proiectul lui Fabian înscris la DIPLOMA Show 2024 pot fi accesate aici.