Skip to main content

Mara Catargiu

Absolventă a facultății de arhitectură din cadrul UCLouvain, Bruxelles, unde a ajuns printr-o bursă Erasmus, luând ulterior decizia de a rămâne permanent. Pasionată de patrimoniu și arhitectura vernaculară, Mara ajută la cunoașterea și păstrarea acestora, în locurile din care aparține, mai exact, în spațiul dobrogean.

A-ȚI FACE CUIB ÎN BUCUREȘTI

Lucrare selectată la DIPLOMA 2020

Proiectul a luat naștere din experiența locuirii în blocurile socialiste din România, mai exact, în cele din București. Subiectul este centrat pe tema bricolajului prezent în acest mediu al blocurilor, unde narațiunea se construiește plecând de la experiențele diferitelor generații care le locuiesc. Aceste intervenții ce au rolul de instalare în cadrul unui spațiu, relevă nevoile specifice ale locatarilor, semne ce pot fi interpretate de catre arhitect pentru îmbunătățirea spațiului locuit. Astfel, proiectul oferă un nou strat ce poate susține această practică a bricolajului, fără a elimina baza existentă. Acesta vine ca o alternativă arhitecturală a izolării termice, urmărind implicarea locatarilor în procesul de activare a spațiilor aflate în proprietate comună. În acest mod, este introdusă mixitate la nivelul blocului și se poate produce o coagulare la nivelul comunității.

A-ȚI FACE CUIB ÎN BUCUREȘTI

Université Catholique de Louvain/ Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”

UCLouvain Faculté d'architecture, d'ingénierie architecturale, d'urbanisme (LOCI)/ Facultatea de Arhitectură

Proiect disertație

Coordonatori: Stefan Ghenciulescu; Cécile Chanvillard; Christine Fontaine; Jean-Jacques Jungers; Gérald Ledent